luni, 23 august 2010

în ceaţă

m-am înnămolit în ceaţă. Mă trage de picior în adânc. Lasă-mă, cerule. Te-am lăsat agăţat în cuierul vecin şi tu te-ai dat jos şi ai furat un pahar.Am crezut că eşti hoţ şi am fugit.Pe drum m-am întâlnit cu ceaţa. Am început să tremur şi am iubit-o. Crede-mă cerule, am plâns apoi după tine, dar lacrimile mele nu au ajuns decât până la piaţă. De acolo am cumpărat carne de vită pentru Miţa şi m-am întors. În ceaţă. Hoţule!
furtuna

spune-le vulturilor să plece. Mi-e prea somn să-i hrănesc azi. Le dau voie să zboare. Fâl. Fâl. Ah, s-au prins de degetele mele crescute pe stâncă. Uite, mi-au recunoscut oasele. Fâl.Fâl. Râd. De falangele mele.“Când vitele mugesc şi se uită în sus, e semn de cumpănă mare,” îmi strigă în cor vulturii fâlfâind, fâlfâind.
ce obraznici! Am să-i las să moară de foame.
Duminicile

am să mor de plictiseală. Mi-a zis Lenuţa, fata Zoricăi, florăreasa. Mă omoară duminicile. Cu aerul lor casnic, ce mă-ndeamnă: mărită-te! Doamnă Duminică, mai aştept. Aştept să urle luna la mine: “Te vreau!” Şi eu să-i răspund:”Mai aşteaptă. Sunt ocupată cu iubirea de peste noapte.” Ea îmi întinde creioane cerate şi-mi spune: “Lasă iubirile nefaste şi vino să desenăm pe cioburi de sticlă.” În timp ce zâmbesc, gura îmi creşte cu doi cm. Am să ajung să înghit luna, îmi spun, în timp ce vizionez un meci de fotbal.
“La Zamfira”

câteodată îmi îngrop părul în ţărână. E prea lung şi prea roşcat. Unghiile mi le cresc şi croşetez ciorapi pentru bărbaţi. Atâţia câţi sunt. Aşa mi-a spus mie un psihiatru. “Fă ce vrei, numai nu mai mânca flori de apartamente luxoase. Flori. Uite, Matilda a ajuns celebră cu tapiseria ei. A prins o bursă pe trei ani în America.”
America? Mai bine îmi deschid un magazin de remaiat ciorapi: “La Zamfira”
ele, speciile

au început să-mi crească bureţi pe piele, în formă de pâlnie, coloraţi în verde, roşu, albastru. Specii sedentare ce muşcă din mine. Se organizează în colonii pentru a duce la bun sfârşit degetul mare de la picior. În schimb îmi pot ronţăi destul de uşor tibia. Asta până când plictisite (ele, speciile) se duc să hiberneze în apele dulci ale inconştientului meu.
excursie

aş dori să locuiesc la Stamora într-un vagon de tren şi să fiu măritată cu un vameş. Român. Când ne certăm, să mă dea jos din tren la cinci dimineaţa pentru că nu am bani şi nici asigurare medicală. Să fug la sârbi pe la Rutier şi să-mi găsesc fericirea în Eçka, în casa lui Kiki, care să mă ducă în Italia la nevasta lui Svetlana cu care are doi copii gemeni.
şi asta în decurs de o zi.

Alt barbat. Alta femeie.

Marti, 31 august, ora 20.30, la Tete-a-Tete ( Parcul Herastrau, langa Gradina Japoneza),

“Alt barbat.Alta femeie”, o noua productie a Asociatiei Actorilor Profesionisti “Master Show”

Un spectacol despre pierderea si regasirea identitatii in doi, un spectacol despre relatie. O relatie expusa, in care totul se intampla la vedere. Momentele se succed si fiecare ilustreaza o poveste in care te regasesti, de la realitatea cotidiana a fiecaruia caracterizata printr-un realism acut, pana la transpunerea totala la nivelul imaginatiei: de la liftiera la regina, de la barbatul din parc la Superman.

“Alt barbat.Alta femeie” - un scenariu original, bazat pe forta limbajului non-verbal, care imbina momentele de sensibilitate cu mult umor, prin tehnica gagului.

Un spectacol cu Adelaida Zamfira si Nicolae Nastasia, cel care semneaza de asemenea si regia spectacolului. Coregrafia apartine Andreei Duta.

“Alt barbat. Alta femeie”, un spectacol pentru toate varstele.