furtuna

spune-le vulturilor să plece. Mi-e prea somn să-i hrănesc azi. Le dau voie să zboare. Fâl. Fâl. Ah, s-au prins de degetele mele crescute pe stâncă. Uite, mi-au recunoscut oasele. Fâl.Fâl. Râd. De falangele mele.“Când vitele mugesc şi se uită în sus, e semn de cumpănă mare,” îmi strigă în cor vulturii fâlfâind, fâlfâind.
ce obraznici! Am să-i las să moară de foame.