balena

da, balenă sunt şi mă rostogolesc pe pământ. Mă arde piatra asta de tine şi nu ştiu, nu ştiu. Da, balenă sunt. Albă, albă. Nu mă vezi, nu mă vezi racule. Suflă în apă şi o să dispar.
bravo, ce să-ţi zic?

Agatha

Agatha, eşti pedepsită. Eşti pedepsită să râzi pentru mine. Vreau şi eu bufonul meu. Şi am decis în consiliul meu director, ca tu să fii azi. Mâine. Ieri, bufon. Bufonul meu. Aşa…Huţa, huţa! Hopa! Prinde mingea. Ah, a! Ai căzut în ceaun. Scuză-mă. Am uitat să-ţi spun că fierbe mămăliga.
ce naiba….

alergie la fier

mă urmăresc infantele Doamnei S. A trimis-o pe Margherita să-mi bată mie cuie în picior. Doamne, dar i-am spus că mă gâdilă atingerea fierului. Nu m-a crezut. A continuat să-mi bată cuie în picior, apoi m-a târât prin cârciumi strigând: “Daţi-i şi ei o bucată de pâine!” Adică un rol într-un film, mă gândesc eu, tăvălindu-mă de râs. Mesenii mă cred nebună şi mă invită să dau o probă în televiziune pentru un post de ştiristă. Margherita, satisfăcută, mă lasă pe strada Pangratti şi fuge în braţele unui regizor de film. Portarul se uită spre mine cu milă şi-mi întinde o bucată de pâine.”Am auzit că vă e foame”. Nu apuc să-i explic ce mi se-ntâmplă, pentru că vin doi colegi şi mă trag de cozi până la etajul XII, unde mă închid într-un televizor. Nu se gândeşte nimeni să-mi scoată cuiele din picior, aşa că rămân cu zâmbetul pe buze, sensibilă la atingerea fierului.

caii

lasă caii să ţipe. Să ţipe. Am să-i iau în corul şcolii. Eu am să fiu profesora de muzică, studenta tatălui meu, iar ei bărbaţii din cor. Lasă-i să ţipe. Avem însă o problemă. Ne-au dispărut iepele. Ţipă doar ei, caii. Şi eu. De frică. Alergăm prin pustiu. Până la pauză, când o să mă cheme directoarea la ea în birou. Şi?

broscoiul

am dat de pământul crăpat din mine. O bucată de pământ a căzut în paharul cu vin şi stropii s-au înălţat la cer. Ţi-a căzut o picătură în cap şi gata, te-ai transformat în broscoi. Te iau şi te duc la disecţie. Am să-ţi înfig ace în picioare şi tu ai să mori de râs. Păcat că ţi-a crescut barba.

linguriţa de plastic

domnule profesor,
v-a crescut linguriţa cu care amestecaţi cafeaua şi a ajuns în gaura din genunchi a blugilor mei. Linguriţa asta din plastic mă trage în apă. Aşa ajung o fată cu opt braţe. Şi râd. De mine. Din inimă. Preţ de 5 minute. Asta pentru că clipesc de câteva ori şi ajung la mal. Mă aşez cuminte pe canapea, înconjurată brusc de bărbaţi. Eu vă zâmbesc, mă ridic şi vă şoptesc la ureche o poveste. Despre. Rău de dor. Asta în timp ce-mi ascund braţele. Dimineaţa plec între bărbaţii de pe canapea. Şi tac mâlc când barmaniţa speriată vă spune că sunteţi murdar de cerneală pe faţă. Mă priviţi, dau din umeri şi comand o cafea. Cu linguriţă de plastic. Rău de dor.

pentru peşti

m-am cocoţat în vârful muntelui şi am privit spre capitală. Aia. Te-am văzut cum pescuiai în lacul de lângă şcoală. Tu, domnule profesor de sport. Ţi-am aruncat poveştile în apă. Atunci a zburat spre mine o minge de fotbal şi a spart geamul din blocul de vis-à-vis. De munte. Am început să râd şi am continuat să trimit mailuri. Pentru peşti.