categoric, am spirit de gaşcă. Da, a avut dreptate colegul meu din moment ce atunci când mi s-a tăiat turta am ales prietenii. Am ignorat televizorul color, maşina de spălat, cuptorul cu microunde, casetofonul, video (toate marca Philips) şi alte nimicuri. Prietenii! Culmea, i-am ales cu ochii închişi. Asta pentru că atunci când deschideam ochii începeam să urlu. Vedeam totul supradimensionat. Şi acum sufăr de boala asta. Am încercat cu ticiverol, dar degeaba. Poţi să faci gargară de trei ori pe zi şi nu scapi. Parol. Aşa că şi acum închid ochii şi-mi mângâi pe creştet prietenii. Atâţia câţi au rămas. Ce buni sunt ei, prietenii mei. Nu mă obosesc cu calcule complicate. Pot să-mi număr degetele de la o mână. Sunt foarte grijulie cu ea (cu ea, mâna). O încălzesc la sân şi-i fac baie la ora 19. La 19.30 o sun pe mama, să-mi cumpere pempărşi pentru copil. Îmi spune ceva despre copilăria mea cu scutece din cârpă şi-mi închide telefonul. Îmi iau copilul în braţe, îl îmbrac stil benetton şi plec să-i cumpăr mai bine bomboane. "Nu cu bomboane se hrăneşte un copil!" îmi strigă vecina de la 3. Ruşinată, mă opresc la taraba din colţ şi-mi cumpăr "Mama şi copilul". Plec apoi la Paris în căutarea I.Q.-ului meu. "L-aţi pierdut în Praga", îmi spune vameşul. Îi zâmbesc recunoscătoare şi-i spun duioasă:"Nu ştiu ce am de confund Parisul cu Praga". "Nu-i nimic, puteţi să luaţi avionul spre Bucureşti" îmi răspunde sarcastic.
mă întorc acasă, convinsă că am fost la Paris.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu