vecina

ah, vecinele.Îmi iubesc vecinele. Pe aia de la zece în mod special. Am cunoscut-o în vis Graţiela şi ea în realitate se numeşte Gabriela. Nu…că m-am dus la preşedintele asociaţiei de locatari. S-o dăm afară din bloc. S-o evacuăm. Mi s-a trântit uşa în nas pe motiv că nu am argumente.
“cum domnu’ preşedinte n-am argumente? Să ţinem în bloc una mică-contabilă-aşchie-brunetă-tunsă scurt şi cu năsucu coroiat?…În sfârşit, nu ştiu în ce ordine să vă spun că e…că e. E hoaţă. Fură găluşte. Adormită fiind într-o seară, a intrat peste mine şi mi-a furat găluşca. Aia mare din mijlocul camerei. Da, avea doi metri şi zece, părul creţ, nasul cârn, răspundea la numele de Nicuşor şi-n timpul liber juca puzzle cu celulele mele. Ei bine, până să-mi pun eu ochelarii s-o prind, a dispărut cu găluşcă cu tot. Şi eu am rămas cu celulele împrăştiate prin toată casa. Amintire.‘Aideţi domnu’ preşedinte ce dacă îşi plăteşte întreţinerea la timp? Mătuşa mea are restanţe, dar e o femeie de treabă. Nu fură găluşte şi nu e contabilă. E pensionară. Aşa că trebuie s-o evacuăm. Nu pe mătuşă-mea, pe madam Gabriela.”
toate astea, vă spun drept, i le-am spus preşedintelui din exteriorul uşii lui. Aşa că obosită de atâta stat în picioare, m-am dus acasă s-o sun pe tanti Maria să vină să facă curat. “Da, mamă pe la două sunt la tine. E bine?” “Bine, bine, tanti Maria.” “Auzi mamă,continuă ea, în legătură cu doamna Gabi de la 10, eu zic să încerci să-i dai o sumă de bani. Îi pui frumos într-un plic…Poate îţi dă ‘napoi găluşca. Că ştii cum sunt oamenii…”
rămasă cu gura căscată, adorm, visând că sunt prună.