testament

“Nu mai ţipa Tanţo! Tanţo, mai lasă-mă Tanţo!” Aşa îi spun în fiecare zi când vine la masă. La prânz. Şi toate astea din cauza nenorocitului ăla de testament. M-am trezit într-o zi cu un plic. Mi l-a adus poştaşul Vasile. Desfac plicul şi citesc:
Stimată domnişoară,
Eu, Alexandru Coconul, născut la 1629, comuna Plevna, vă donez casa şi pământul din jurul casei, cât şi 20 ha. de pământ pe care le puteţi înscrie în Asociaţie.
Cu deosebit respect,
Alexandru Coconu

P.S. Să nu-i spuneţi lui Tanţa

Pe plic scrie “Pentru domnişoara Caplea” Eu sunt. E clar. Dar Tanţa? Care Tanţa? A…mătuşa mea. Tanţa. De ce să nu-i spun? O invit la masă şi-i spun. Simplu. Îi explic. Şi gata. Că de azi sunt bogată. E clar. Clar pe naiba. C-am invitat-o pe Tanţa şi din ziua aia nu mai scap de ea. Ţipă într-una la masa de prânz. N-am timp şi eu să mă aranjez şi să plec la Plevna. La casa mea. Că sunt bogată. E clar.