psihoterapie

mă numesc Irina şi nu mai ştiu cum se spune la femeie în italieneşte. Nu, la tavan n-am uitat.
da, închid ochii şi calc pe mandarine uscate. Ce caraghios sar sâmburii! Uite, îmi pun o dorinţă şi mă trezesc ca fiind barză. Nu ştiu ce să fac cu copilul din cioc. Nu pot să ţi-l las ţie. Eşti iresponsabil. Tu nu ştii cum se spune la tată.
m-aş juca cu plastilină pe o bucată de lemn. Dar tu ai uitat să-mi tai lemne. Eşti sculptor sau ce naiba eşti? Apropo’, aruncă te rog aşchiile din mine la gunoi şi pregăteşte-mi un sandviş cu dulceaţă. Nu, prostule, dulceaţa e în cămara soacrei mele. Am furat aseară o căpşună şi am strivit-o între dinţi. Mirosea a dorinţă. Dar mi-a căzut un fulg pe buze şi mi-a amorţit gândul. Aşa că n-am auzit telefonul. N-aud decât cartofii fierbând într-o oală şi-i nu-i văd clar decât de la jumătate de metru. Crezi că mi-au crescut dioptriile? Nu cred, pentru că aseară am trecut conştiincioasă pe verde. Dar tu ţi-ai oprit maşina la limită. La limita LAN-ului, km.13, oraşul de dincolo de Boston.