oaia

“Desenează-mi o oaie,” repet de ani de zile în zadar. I-am adus la exasperare pe toţi vecinii din bloc. Dimineaţa la 7.05, încep să sun din uşă în uşă. Încep de la etajul IV. Doamna Bercovici începe să plângă când mă vede. Îşi aduce aminte de casa părintească, de vaca ei Bella şi de averea părinţilor ei. Ah, şi mi-am propus să nu mă impresioneze! Îmi notez în minte: “Vaca ne dă lapte, vaca…” Ei, poftim şi eu care venisem pentru oaie. “Desenează-mi…” Mi se trânteşte uşa în nas. Cobor la etajul III, la Madam Petrescu. Cu ţigara în mână, tremurând, ţipă că iar a ajuns Petrică (şoarecele) în camera ei. Iar o păcălesc că am astupat găurile din pereţi şi continuu: “Desenează-mi o oaie”. “Ce oaie domnişoară când blocul geme de şoareci?!”. “Şoarecii se tem de pisici”, îmi spun şi mai cobor un etaj. La etajul II nimeni. Iar au plecat în concediu. Mă rostogolesc pe scări până la etajul I de unde îmi recuperez pisica. Cade în balconul familiei Vasilescu de fiecare dată când priveşte munţii. În cădere începe să strige:“Desenează-i o oaie!” Doamna Vasilescu cu zâmbetul înţepenit pe faţă îmi spune că m-ar ajuta, dar n-are talent la desen. Şi-mi întinde pisica. Udă. Singura mea şansă e la parter. Sun la singurul bărbat din bloc. Îl cheamă Ioan. Îmi tot apare în vis de Bobotează. “Desenează-mi o oaie”, repet obosită.
fără să spună un cuvânt, începe să-mi facă portretul. “Oaia ne dă lână” mai am timp să-mi spun înainte de a începe să… mee…meee…meeee…