mireasa

rătăcesc printre mormane de piatră sfărâmată în dinţi. Piatră din ziduri de încăperi nupţiale, din care fug pe-nserat să-mi caut piatră de muşcat. Trasă de-un albastru. Albastru întunecat. Dimineaţa mă-ntorc cu braţele pline în vechiul castel. Verde-mat.
albastrule, cheamă pietrarul din sat să-mi deschidă pământul, să-mi scot rădăcini de pietre de sfărâmat. Am visat că mă aflu pe-un morman de muşcat. Aşa că nu mai plec, nu mai plec pe-nserat. Voi sta cocoţată în patul de piatră aşteptînd pentru prima dată. Prinţul din ţara Albă de Piatră. El ştie a urla din piatra de piatră. Piatrăăă….Piatrăăă….
ah, dar nu ştiu ce să fac cu mormanul din camera mea.Albastrule, ascunde-l în mine. El nu trebuie să ştie că eu recunosc muşcătura de piatră. Lasă-l să creadă că doar el e mire de piatră. Iar eu sunt mireasa de….mireasa…mireasa….albastruleee…am uitat!