miercuri, 22 decembrie 2010

scrisoare

dragii mei,

e prima mea tabără şi deja mi s-au întâmplat foarte multe. Ieri de exemplu:
tocul pantofului mi-a rămas în lobul urechii Lui, aşa că n-a auzit când i-am spus "Noapte bună". Uşile pe aici se trântesc des. De aceea nu am timp să trec pragul.
mi-e foarte frică de căţelul străzii. Simt că ar putea să vadă pisica din mine. De frică am uitat să miorlăi. Am învăţat însă să latru.
comoditatea mi-a ajuns la genunchi. Stau liniştită. Până la gât mai e un ceas. Timp berechet să învăţ să înot.
of, am bocit azi pentru scrisoarea nescrisă a tatălui către fratele meu. Nu, nu se numeşte Teodosie. Eu am doi copii. Fetiţa mea se numeste Anelis Maria iar băiatul Andrei. Sunt tare mândră de ei. Au început şcoala şi construiesc un castel din boabe de struguri. E tămâios castelul. Negru. Mat. Am surprins amănuntele cu ajutorul ochelarilor. Şi totuşi fără, păream să am o privire misterioasă.
e nemaipomenit cât pot să-mi ţină florile cumpărate din dragoste pentru mine. De unde rezultă că sunt capabilă să iubesc. Am pierdut o bucată din mine pe drum şi nu mai am cum să-mi repar ceasul din cameră. Prietenele mă păcălesc că nu mai are baterie. Dar eu ştiu adevărul. Asta îmi dă o siguranţă de sine. Ceea ce nu mă împiedică să mă îndoi de durere de Praga, de durere de Pra.., de durere.
ha,ha,ha. Am făcut o ecografie şi am văzut o proeminenţă deasupra sânului drept. M-am hotărât. Am să-mi cumpăr o bormaşină. Şi pe deasupra nu ştiu unde mi-am pus al optulea braţ. Aşa că am pierdut şi titlul de caracatiţă.
nu mai pot să mai scriu. Mă sufoc în textilele croite de El. Tiroida? Nu, e doar o problema de stres.
hai, dragii mei, grăbiţi-vă. Am auzit că o să plouă.

vă pup,
cu dor,
Ada (Cocoş')



scrisa in 1997, cred...chiar daca imi vine sa zambesc..de naivitatea lor uneori, tin foarte mult la ele!!!!!Tocmai se terminase o relatie lungaaaa si mi-e foarte drag acest text, pentru ca spuneam ca pe fetita mea o cheama Anelis Maria. Ei bine am o fetita pe care o cheama Anelisse Maria!!!Asa mi-am dorit sa se numeasca fetita mea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu